<anterior/Artroza/Home/urmator>
ETIOPATOGENIA ARTROZELOR
1. ETIOLOGIA ARTROZELOR
2. ASPECTE PATOGENICE ÎN ARTROZE
2. ASPECTE PATOGENICE ÎN ARTROZE
1. ETIOLOGIA ARTROZELOR
Prezenţa artrozei poate fi rezultatul unei serii numeroase de factori, în parte de ordin general, în parte de ordin local, motiv pentru care fiecare artroză trebuie considerată din perspectivă multifactorială.
Vârsta debutului, sediul, difuziunea şi evoluţia tabloului clinic artrozic depinde de interacţiunea unei numeroase serii de factori, care favorizează apariţia artrozei fie prin ruinarea eficienţei biologice a cartilajului articular, fie printr-o suprasolicitare funcţională a articulaţiei.
Se pot distinge factori sistemici cu repercursiuni asupra majorităţii articulaţiilor organismului şi factori locali cu repercursiuni asupra uneia sau numai câtorva articulaţii.
Vârsta debutului, sediul, difuziunea şi evoluţia tabloului clinic artrozic depinde de interacţiunea unei numeroase serii de factori, care favorizează apariţia artrozei fie prin ruinarea eficienţei biologice a cartilajului articular, fie printr-o suprasolicitare funcţională a articulaţiei.
Se pot distinge factori sistemici cu repercursiuni asupra majorităţii articulaţiilor organismului şi factori locali cu repercursiuni asupra uneia sau numai câtorva articulaţii.
FACTORII SISTEMICI
Factorii endocrini:
Suprasolicitarea funcţională
Există numeroase tablouri artrozice corelate cu anumite condiţii, activităţi prefesionale sau sportive :
În anumite cazuri, deşi arhitectura articulaţiei este normală, există totuşi condiţii responsabile de alterările dinamicii articulare, de exemplu:
Vârsta. Incidenţa manifestărilor artrozice creşte în raport cu vărsta, datorită leziunilor mecanice şi eventualelor perturbări biochimice produse în timp, ce accentuează probabilitatea apariţiei manifestărilor artrozice evolutive (constituenţii şi proprietăţile biologice ale cartilajului articular nu se modifică substanţial cu înaintarea în vârstă).
Opinia prevalentă este că artroza este expresia mai mult a unei patologii a senescenţei decăt a senescenţei ca atare.
Factorii genetici. Pentru unele forme de artroză a fost evidenţiată o influenţă genetică mai mult sau mai puţin importantă.
Sunt dependente genetic anumite condiţii morbide (ca luxaţia congenitală a şoldului sau ocronoza) care favorizează apariţia artrozei secundare.
Opinia prevalentă este că artroza este expresia mai mult a unei patologii a senescenţei decăt a senescenţei ca atare.
Factorii genetici. Pentru unele forme de artroză a fost evidenţiată o influenţă genetică mai mult sau mai puţin importantă.
Sunt dependente genetic anumite condiţii morbide (ca luxaţia congenitală a şoldului sau ocronoza) care favorizează apariţia artrozei secundare.
Sexul. Influenţa sexului asupra aparţiei şi dezvoltării diverselor forme de artroză e dificil de stabilit, deşi există diferenţe vizibile ale incidenţei şi gravităţii pentru anumite forme de artroză la cele două sexe.
Sunt incriminate:
Sunt incriminate:
- diferenţele cromozomilor ( sexuali );
- diferenţele hormonale;
- diversele tipuri de solicitări, obiceiuri sau chiar încălţăminte;
- climacteriul ( la femei ) – datorită perioadei de vulnerabilitate şi mai ales prin reducerea pragului de răspuns la durere;
- maladia Kashin-Beck - artropatia degenerativă a articulaţiilor interfalangiene şi a pumnului datorată tulburărilor circulatorii prin conact cu făina contaminată cu Fusaria sporotrichiella (în ţările Extremului Orient ).
- artroza genunchiului este favorizată de alterările circuitului venos, prin tulburări trofice ce afectează toate ţesuturile membrelor inferioare.
Obezitatea. Este frecvent întâlnită asocierea obezitate – artroză.
Obezitatea are o influenţă negativă asupra articulaţiilor datorită supraîncărcării funcţionale a articulaţiilor portante (în particular a genunchiului) .
Dar obezitatea este frecvent asociată şi cu alte condiţii morbide (diabet zaharat, dislipidemii) ce favorizează dezvoltarea proceselor degenerative articulare.
Obezitatea are o influenţă negativă asupra articulaţiilor datorită supraîncărcării funcţionale a articulaţiilor portante (în particular a genunchiului) .
Dar obezitatea este frecvent asociată şi cu alte condiţii morbide (diabet zaharat, dislipidemii) ce favorizează dezvoltarea proceselor degenerative articulare.
Factorii endocrini:
- în acromegalie este frecventă o osteopatie cu aspect similar artrozei;
- în hipotiroidismul primitiv şi secundar sunt frecvente manifestările artrozice prin tulburări ale metabolismului cartilajului;
- diabetul zaharat – admiţând repercursiunea perturbărilor metabolismului glucidic la nivelul cartilajului articular (sinteza de glicozaminoglicani) dar şi producerea artropatiei de tip neurogen.
- ocronoza - defect cu transmitere autozomal-recesivă a enzimei oxidative a acidului homogentinic, urmat de acumularea în cartilaj a produşilor săi de metabolism – cauza depunerii sărurilor de calciu şi a proceselor regresive;
- în hiperuricemie ( gută ) – depunerea cristalelor de urat monosodic;
- în condrocalcinoză – depunerea microcristalelor de pirofosfat de calciu în cartilajul articular favorizează procesele degenerative; în ultimele două cazuri fiind asociate şi reacţii inflamatorii caracteristice;
- dismetabolismele lipidice (hipercolesterolemia, hiperlipoproteinemia de diverse tipuri) pot de asemenea favoriza apariţia manifestărilor artrozice.
Factorii climatici. Contrar opiniei curente, factorii climatici nu pot determina modificări de natură artrozică dar pot favoriza exprimarea clinică a simptomelor artrozice (frigul şi umiditatea crescută). Clima caldă şi uscată are o influenţă benefică asupra artrozelor.
FACTORII LOCALI
Utilizarea articulaţiilor este o condiţie subînţeleasă pentru dezvoltarea procesului artrozic. Totuşi o activitate moderată şi continuă este utilă menţinerii troficităţii şi lubrefierii articulare (cartilajul articular tinde să se atrofieze în articulaţiile membrelor imobilizate timp îndelungat).
Factorii locali incriminaţi în procesul artrozic sunt:
Utilizarea articulaţiilor este o condiţie subînţeleasă pentru dezvoltarea procesului artrozic. Totuşi o activitate moderată şi continuă este utilă menţinerii troficităţii şi lubrefierii articulare (cartilajul articular tinde să se atrofieze în articulaţiile membrelor imobilizate timp îndelungat).
Factorii locali incriminaţi în procesul artrozic sunt:
Suprasolicitarea funcţională
Există numeroase tablouri artrozice corelate cu anumite condiţii, activităţi prefesionale sau sportive :
- artroza mâinilor la culegătorii de bumbac;
- artroza cotului la lucrătorii ce utilizează instrumente vibratorii;
- artroza gleznei la fotbalişti;
- artroza consecutiv încărcării articulare de tip ponderal (obezitatea);
Chiar în absenţa suprasolicitării, procesul artrozic ar putea fi favorizat de modificarea arhitecturii articulare. Aceasta implică distribuţia inegală a sarcinii pe suprafeţele articulare cu supraîncărcarea funcţională a unor arii limitate care se vor uza precoce.
Alterările arhitecturii articulare pot fi congenitale sau dobândite.
În alterările congenitale este inclusă, de exemplu displazia congenitală a şoldului responsabilă în mare parte de producerea coxartrozei.
Alterările dobândite ale arhitecturii articulare sunt întâlnite în corelaţie cu variate procese patologice cu implicare osoasă, cartilaginoasă sau sinovială care pot avea drept consecinţă deformarea articulară determinând incongruenţa suprafeţelor articulare. Acestea pot fi:
Alterările arhitecturii articulare pot fi congenitale sau dobândite.
În alterările congenitale este inclusă, de exemplu displazia congenitală a şoldului responsabilă în mare parte de producerea coxartrozei.
Alterările dobândite ale arhitecturii articulare sunt întâlnite în corelaţie cu variate procese patologice cu implicare osoasă, cartilaginoasă sau sinovială care pot avea drept consecinţă deformarea articulară determinând incongruenţa suprafeţelor articulare. Acestea pot fi:
- de natură traumatică:
- fracturile ( în special cele cu traiect intraarticular);
- luxaţiile;
- leziunile meniscale;
- hemartrozele sau sinovitele posttraumatice;
- de natură infecţioasă specifică sau nespecifică:
- osteomielita;
- artrite infecţioase;
- de natură distrofică:
- osteocondroze;
- anomalii de dezvoltare;
- vasculară – osteonecroza aseptică;
- de natură reumatică:
- poliartrita reumatoidă;
- spondilita anchilopoetică;
- artropatia psoriazică.
În anumite cazuri, deşi arhitectura articulaţiei este normală, există totuşi condiţii responsabile de alterările dinamicii articulare, de exemplu:
- subluxaţia recidivantă a rotulei;
- instabilitatea articulară prin laxitate ligamentară.
FACTORI SISTEMICI |
FACTORI LOCALI |
| Senescenţa Ereditatea Sexul Factori vasculari Obezitatea Factori endocrini Factori dismetabolici Factori climatici |
a.congenitale
b.dobândite (traumatice, infecţioase, distrofice, vasculare, reumatice);
|
FACTORI POTENŢIAL RESPONSABILI DE INSTAURAREA ŞI/SAU AGRAVAREA LEZIUNILOR ARTROZICE
2. ASPECTE PATOGENICE ÎN ARTROZE
Principalele mecanisme implicate în procesul artrozic sunt:
A.Degradarea matricei cartilaginoase prin acţiunea enzimelor care acţionează prevalent în sens proteolitic asupra constituenţilor - proteoglicani şi colagen.
Enzimele proteolitice sunt de origine condrocitară (catepsinele), polimorfonucleară (catepsina şi elastaze) şi din celulele membranei sinoviale (colagenaze şi metaloproteinaze).
B.Degradarea cartilajului în artroze este un proces foarte complex încă incomplet elucidat. Principalul rol în degradarea matricei cartilaginoase îl au condrocitele la care este perturbat echilibrul dintre activitatea anabolică şi activitatea catabolică cu depleţia consecutivă de proteoglicani şi slăbirea tramei fibrilare(teoria Freeman – metabolismul proteoglicanilor este mai intens decât cel al colagenului şi deci rezistenţa acestora este mai mică la cicluri de uzură asemănătoare, rezultând depleţia proteoglicanilor).
C.Alterările biochimice ale cartilajului articular, indiferent de cauzele şi modalitatea de apariţie, implică modificarea proprietăţilor sale mecanice – în special determină diminuarea acţiunii de amortizare a solicitărilor mecanice la care este supus osul subcondral.
Acest lucru se întâmplă în ariile supuse solicitărilor, cu consecinţe asupra osului subcondral care va evolua către un proces de condensare sau scleroză, având ca rezultat creşterea rezistenţei sale în prejudiciul elasticităţii.
Cartilajul articular se va afla între osul subcondral de duritate crescută şi solicitările mecanice, situaţie care accelerează distrucţia cartilajului în ariile interesate, determinând diminuarea capacităţii de distribuire a solicitărilor, cu creşterea sarcinilor pe cartilajul învecinat şi progresiunea procesului chiar în ariile iniţial neportante.
D. Contribuţia reacţiei inflamatorii a sinovialei.
Dezagregarea cartilajului articular implică eliberarea în cavitarea articulară de fragmente şi detritusuri celulare care provoacă o reacţie inflamatorie din partea membranei sinoviale. Sinovita contribuie la rândul său la evoluţia procesului artrozic prin enzimele proteolitice şi mediatorii (catabolinele) care reaprind procesele inflamatorii şi degenerative articulare.
E. Proceselor regresive ale cartilajului articular li se opun tentative de reparare prin aşa-numita „modulare condroblastică ” a condrocitelor. Tentativa de reparare a cartilajului degenerat în condiţiile regimului crescut de stress articular este frecvent destinată eşecului; în asemenea cazuri se asistă la progresiunea leziunilor articulare până la completa dezorganizare structurală şi anularea funcţiilor articulaţiei interesate de boala artrozică.
A.Degradarea matricei cartilaginoase prin acţiunea enzimelor care acţionează prevalent în sens proteolitic asupra constituenţilor - proteoglicani şi colagen.
Enzimele proteolitice sunt de origine condrocitară (catepsinele), polimorfonucleară (catepsina şi elastaze) şi din celulele membranei sinoviale (colagenaze şi metaloproteinaze).
B.Degradarea cartilajului în artroze este un proces foarte complex încă incomplet elucidat. Principalul rol în degradarea matricei cartilaginoase îl au condrocitele la care este perturbat echilibrul dintre activitatea anabolică şi activitatea catabolică cu depleţia consecutivă de proteoglicani şi slăbirea tramei fibrilare(teoria Freeman – metabolismul proteoglicanilor este mai intens decât cel al colagenului şi deci rezistenţa acestora este mai mică la cicluri de uzură asemănătoare, rezultând depleţia proteoglicanilor).
C.Alterările biochimice ale cartilajului articular, indiferent de cauzele şi modalitatea de apariţie, implică modificarea proprietăţilor sale mecanice – în special determină diminuarea acţiunii de amortizare a solicitărilor mecanice la care este supus osul subcondral.
Acest lucru se întâmplă în ariile supuse solicitărilor, cu consecinţe asupra osului subcondral care va evolua către un proces de condensare sau scleroză, având ca rezultat creşterea rezistenţei sale în prejudiciul elasticităţii.
Cartilajul articular se va afla între osul subcondral de duritate crescută şi solicitările mecanice, situaţie care accelerează distrucţia cartilajului în ariile interesate, determinând diminuarea capacităţii de distribuire a solicitărilor, cu creşterea sarcinilor pe cartilajul învecinat şi progresiunea procesului chiar în ariile iniţial neportante.
D. Contribuţia reacţiei inflamatorii a sinovialei.
Dezagregarea cartilajului articular implică eliberarea în cavitarea articulară de fragmente şi detritusuri celulare care provoacă o reacţie inflamatorie din partea membranei sinoviale. Sinovita contribuie la rândul său la evoluţia procesului artrozic prin enzimele proteolitice şi mediatorii (catabolinele) care reaprind procesele inflamatorii şi degenerative articulare.
E. Proceselor regresive ale cartilajului articular li se opun tentative de reparare prin aşa-numita „modulare condroblastică ” a condrocitelor. Tentativa de reparare a cartilajului degenerat în condiţiile regimului crescut de stress articular este frecvent destinată eşecului; în asemenea cazuri se asistă la progresiunea leziunilor articulare până la completa dezorganizare structurală şi anularea funcţiilor articulaţiei interesate de boala artrozică.
